Ne ducem zilele cu greu în rahatul ăsta de oraș, în căcatul ăsta de țară și pe pământul ăsta flatulat, ca să nu zic bășit. Cum să nu fi supărat până în măduva oaselor, când nici măcar într-un ONG nu găsești de lucru pe postul de voluntar? O vezi pe maica ta că ajunge la 2:oo acasă și nu mai are timp să te învețe cum să treci mai ușor prin viață. Până și vanitatea și-a pierdut farmecul. Înveți bine la facultate, unii chiar la două, îți mulțumești orgoliul cu realizări intelectuale, dar cui îi va ține de foame? Cu ce să te mai dai mare? Cu două licențe notate cu 10? Mă îndoiesc..nu vreau să mă fac profesor universitar. N-am nici cel mai mic interes să-mi împărtășesc cunoștințele și valorile morale. O să ajung după 5 ani de facultate să mă fac remarcată pe la micile agenții de publicitate care mă plătesc în comision și bonusuri de performanță, adică 500 lei pe lună, cu indulgență. Asta e, se pare că ne rămân frustrările și problemele nerezolvate. Cu toate astea, îmi rămâne un strop de speranță, că va veni un om mai înțelept și-mi va spune cu calm: ''E ușor să te plângi. Lucrează mai mult..încă n-ai nicio treabă cu viața..''
No comments:
Post a Comment