Ninja

Chris Spooner m-a învățat indirect cum să fac un ninja în illustrator, așa că o să postez creația pentru a-i face puțină publicitate :D

Delăsare și lene..frustrare.

Frustrările nu încetează să-mi provoace noduri în gât, dureri de cap și gânduri interminabile. Uitându-mă în jur observ oameni care fac prea multe și alții care fac prea puține (consider că și eu mă număr printre ei). Ce ne determină pe noi tinerii să nu alegem o cale de mijloc? Este oare situația socială de vină cu influențele sale economice și politice sau suntem noi pur și simplu oameni născuți cu lenea și frustrarea în genă? Pun întrebarea astea pentru a-mi rezolva mie, în primul rând, o problemă. Studentă la Comunicare și Relații Publice, văd colegi ambițioși, plini de activități, poligloți, polivalenți, unul mai poli... ca altul. Am ajuns să admir colegi precum obișnuiam să îl admir pe Leonardo di Caprio la 6 ani. Ajung să cred că a ști să-ți gestionezi timpul, spațiul și mintea, e un lucru total necunoscut, de neatins. Cum reușesc unii să citească cărți greoaie, pe seama cărora fac analize critice cu ușurință pe diverse forumuri, care pe deasupra ajung pe la toate evenimentele culturale importante, fac poze, desenează, cântă, iubesc, manevreaza varii programe complicate și câte și mai câte. Astfel de oameni există și trăiesc cu atâta lejeritate printre noi, oameni care se confruntă cu deficiențe de organizare. Ajung la ideea lui George Carlin: Să vrei să muncești din greu, să fii ambițios este o calitate înnăscută. Dar cum să mă mulțumesc cu asemenea concepție? Experiment: trebuie să demontăm teoria lui Carlin , atât eu cât și cei care se află în situația mea. Așa că hai să renunțăm la obiceiuri proaste ascultând o melodie drăguță!

Le scaphandre et le papillon

"Le scaphandre et le papillon", un film impresionant, lucrat de o echipă excepțională franțuzească alături de un regizor american, care neavând foarte multă experiență, a reușit să aducă filmulului 4 nominalizări la Oscar și multe alte zeci de premii. "The Diving bell and the Butterfly" prezintă povestea redactorului-șef al revistei Elle, care în urma unui atac cerebral devine paralizat în totalitate, putând să își miște doar ochiul stâng. Cu ajutorul acestuia, el reușește să scrie o carte, cartea vieții lui.  Nefiind ficțiune, filmul "expiră" o supradoză de realism, care se manifestă asemenea unui pumn în față, din punctul meu de vedere. Adică, un om cu succesul lui, care ajunge într-o astfel de postură, să scrie o carte clipind din ochiul stâng, luând literă cu literă, te face să meditezi la infinit: cine este până la urmă mai demn de laudă: regizorul paralizat sau asistenta care rabdă parcă o eternitate alături de el? Oricum ar fi, filmul ar trebui sa instige la perseverență, la gândul că vremea proastă sau problemele din ”dragoste” nu ar trebuie să reprezinte impedimente în calea realizărilor.