Ei, așa DA viață!

Săptamânile în care am lipsit de pe rețeaua de Internet, am avut ceva treabă. M-am înscris la VIP (voluntari pentru idei și proiecte), am trecut de cele trei probe (formular, interviu, 2 săptămâni de proiecte- probă) și am învățat în timpul acesta scurt cât în 4 ani de facultate. În fine.. Voiam să postez primul meu afiș în Illustrator! Mi-am propus să devin un expert :D. Mi-ar plăcea foarte mult să postez tot proiectul pe care l-am făcut cu echipa...dar nu prea pot.. Din toată experiența acestor 3 săptămâni, am învățat că, lenevia și pasivitatea nu-și au rostul. Mă scârbește faptul că sunt atâția oameni care nu dau doi bani pe activitatea de zi cu zi și că se mulțumesc cu atât de puțin.

Într-o zădărnicie,

   Ne ducem zilele cu greu în rahatul ăsta de oraș, în căcatul ăsta de țară și pe pământul ăsta flatulat, ca să nu zic bășit. Cum să nu fi supărat până în măduva oaselor, când nici măcar într-un ONG nu găsești de lucru pe postul de voluntar? O vezi pe maica ta că ajunge la 2:oo acasă și nu mai are timp să te învețe cum să treci mai ușor prin viață. Până și vanitatea și-a pierdut farmecul. Înveți bine la facultate, unii chiar la două, îți mulțumești orgoliul cu realizări intelectuale, dar cui îi va ține de foame? Cu ce să te mai dai mare? Cu două licențe notate cu 10? Mă îndoiesc..nu vreau să mă fac profesor universitar. N-am nici cel mai mic interes să-mi împărtășesc cunoștințele și valorile morale. O să ajung după 5 ani de facultate să mă fac remarcată pe la micile agenții de publicitate care mă plătesc în comision și bonusuri de performanță, adică 500 lei pe lună, cu indulgență. Asta e, se pare că ne rămân frustrările și problemele nerezolvate. Cu toate astea, îmi rămâne un strop de speranță, că va veni un om mai înțelept și-mi va spune cu calm: ''E ușor să te plângi. Lucrează mai mult..încă n-ai nicio treabă cu viața..''

Ninja

Chris Spooner m-a învățat indirect cum să fac un ninja în illustrator, așa că o să postez creația pentru a-i face puțină publicitate :D

Delăsare și lene..frustrare.

Frustrările nu încetează să-mi provoace noduri în gât, dureri de cap și gânduri interminabile. Uitându-mă în jur observ oameni care fac prea multe și alții care fac prea puține (consider că și eu mă număr printre ei). Ce ne determină pe noi tinerii să nu alegem o cale de mijloc? Este oare situația socială de vină cu influențele sale economice și politice sau suntem noi pur și simplu oameni născuți cu lenea și frustrarea în genă? Pun întrebarea astea pentru a-mi rezolva mie, în primul rând, o problemă. Studentă la Comunicare și Relații Publice, văd colegi ambițioși, plini de activități, poligloți, polivalenți, unul mai poli... ca altul. Am ajuns să admir colegi precum obișnuiam să îl admir pe Leonardo di Caprio la 6 ani. Ajung să cred că a ști să-ți gestionezi timpul, spațiul și mintea, e un lucru total necunoscut, de neatins. Cum reușesc unii să citească cărți greoaie, pe seama cărora fac analize critice cu ușurință pe diverse forumuri, care pe deasupra ajung pe la toate evenimentele culturale importante, fac poze, desenează, cântă, iubesc, manevreaza varii programe complicate și câte și mai câte. Astfel de oameni există și trăiesc cu atâta lejeritate printre noi, oameni care se confruntă cu deficiențe de organizare. Ajung la ideea lui George Carlin: Să vrei să muncești din greu, să fii ambițios este o calitate înnăscută. Dar cum să mă mulțumesc cu asemenea concepție? Experiment: trebuie să demontăm teoria lui Carlin , atât eu cât și cei care se află în situația mea. Așa că hai să renunțăm la obiceiuri proaste ascultând o melodie drăguță!

Le scaphandre et le papillon

"Le scaphandre et le papillon", un film impresionant, lucrat de o echipă excepțională franțuzească alături de un regizor american, care neavând foarte multă experiență, a reușit să aducă filmulului 4 nominalizări la Oscar și multe alte zeci de premii. "The Diving bell and the Butterfly" prezintă povestea redactorului-șef al revistei Elle, care în urma unui atac cerebral devine paralizat în totalitate, putând să își miște doar ochiul stâng. Cu ajutorul acestuia, el reușește să scrie o carte, cartea vieții lui.  Nefiind ficțiune, filmul "expiră" o supradoză de realism, care se manifestă asemenea unui pumn în față, din punctul meu de vedere. Adică, un om cu succesul lui, care ajunge într-o astfel de postură, să scrie o carte clipind din ochiul stâng, luând literă cu literă, te face să meditezi la infinit: cine este până la urmă mai demn de laudă: regizorul paralizat sau asistenta care rabdă parcă o eternitate alături de el? Oricum ar fi, filmul ar trebui sa instige la perseverență, la gândul că vremea proastă sau problemele din ”dragoste” nu ar trebuie să reprezinte impedimente în calea realizărilor.

Le première jour du reste de ta vie..

"Le première jour du reste de ta vie" este, în primul rând, un film franţuzesc excepţional de bine realizat din toate punctele de vedere.În al doilea rând, sentimentul pe care îl ai după ce îl vezi este cât se poate de frumos, de pur, de plin de viaţă, încât face o persoană să scrie pe blog la ora 3 dimineaţa şi trebuie să mărturisesc că nu-mi stă în fire.Bineînţeles că îl recomand oricui!!Fetelor, unul dintre actori este foarte foarte BUN! Aştept să văd dacă l-aţi sesizat pe cel despre care vorbesc.În fine, tema filmului m-a determinat să mă gândesc puţin mai mult la modalitatea în care voi lua decizii de acum înainte şi îmi doresc nespus ca acest "feeling" să nu fie doar de moment, doar de dragul unei reacţii pozitive avută după un film bun.